Specialiștii Ministerului Apărării Naționale au produs primul lot de aproximativ o mie de viziere de protecție destinate celor din prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. Sunt trei tipuri de astfel de echipamente, dintre care unul, realizat prin imprimare 3D, a fost deja folosit cu succes de medici de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila” din Capitală.
Structurile logistice ale Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT), Statului Major al Forțelor Aeriene (SMFA), precum și o echipă de specialiști din Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” (ATM) au început producția de viziere de protecție pentru acoperirea nevoilor structurilor de forțe ce participă la efortul național împotriva răspândirii COVID-19, a anunțat, vineri, Ministerul Apărării Naționale.
„Vizierele dezvoltate de către SMFT și SMFA pe baza unor proiecte proprii vor asigura protecția personalului militar care acționează în sprijinul autorităților centrale și locale. Până la acest moment au fost produse aproximativ 1.000 de viziere, urmând ca producția să se ridice la 800 de bucăți zilnic și să continue până la un total de aproximativ 20.000 viziere”, se arată în documentul citat.
Mai mult, o echipă formată din cadre didactice, cercetători şi ofiţeri specialişti din cadrul Centrului de Excelenţă în Robotică şi Sisteme Autonome al ATM a modificat şi adaptat un model de vizieră de protecţie, proiectat de firma PRUSA, care poate fi realizat din materiale consumabile, prin imprimare 3D.
Potrivit MApN, primele viziere de acest tip au fost printate în academie şi trimise personalului medical din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru a fi testate, feedback-ul din partea acestora fiind unul pozitiv, în timp ce un număr de alte 70 de viziere urmează să fie distribuite celor aflaţi în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19.
Dispozitivele de protecție au fost avizate și autorizate de Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, și de Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, structură aflată în subordinea Direcției Medicale a MApN.